 |
| @ nytimes.com |
Mulți dintre noi au consumat cu saț producțiile americane despre războiul din Vietnam. Unele mai simpliste, cu super eroi precum Chuck Norris, altele mai sofisticate, cu actori de calibru, precum Robert de Niro și Christopher Walken, toate ne-au prezentat violența unui conflict purtat de soldații americani departe de casă, pentru apărarea democrației în fața expansiunii comunismului. Eroismul soldaților, camaraderia, spiritul de sacrificiu, imprevizibilitatea unui inamic aparent pretutindeni și lipsit de orice scrupule, torturi inimaginabile, atentate și bombardamente intense, toate sunt ingredientele unor astfel de producții cu scopuri multiple și diverse. Dacă unele întrunesc din plin caracteristicile propagandei de război, altele oferă incursiuni critice asupra conflictului, evidențiind atrocitățile comise de americani și efectele nocive asupra psihicului soldaților americani. Dar nu despre modurile în care cinematografia americană a prezentat conflictul din Vietnam vreau să vorbesc în paginile următoare, ci despre un aspect mai puțin cunoscut la nivel popular, deși este esențial pentru înțelegerea violenței acelui conflict și a modului în care este instrumentată lupta pentru democrație și drepturile omului de către cea mai mare putere militară contemporană.
Pe
parcursul secolului al XX-lea marile puteri au investit resurse
enorme în dezvoltarea de arme biologice și chimice, unele dintre
ele fiind testate în timpul marilor și micilor conflagrații. Unul
dintre cele mai traumatizante cazuri îl reprezintă utilizarea pe
front a gazelor toxice în Primul Război Mondial, într-atît de
traumatizante încît se zice că nu ar mai fi fost folosit în
timpul celui de-al doilea război mondial, chiar dacă acesta a avut
numele și caracteristicile unui război total și a implicat cîteva
din cele mai odioase figuri ale umanității. Oricît de
iresponsabili ar fi fost liderii politici și militari, oricît de
încrîncenată ar fi fost lupta, lumea civilizată a realizat
proporțiile și pericolele unor astfel de arme și nu și-a mai
permis luxul de-ași da în petec în propria ogradă, mai ales că
în multe cazuri efectele unor arme biologice și chimice nu se
limitau doar la inamici și se prelungeau mult după încheierea
conflictelor, inclusiv asupra generațiilor următoare. Tocmai grija
și responsabilitatea marilor oameni de stat și arme au determinat
fel de fel de inițiative menite să determine marile și micile
puteri că nu vor dezvolta și utiliza astfel de arme (Protocolul de
la Geneva din 1925; Biological and Toxin Convention BTWC, 1972 etc.).
Cu atît mai mult că utilizarea de către japonezi a armelor
biologice în China a oripilat (postum) întreaga lume.i
Dar, ca și în alte cazuri, astfel de protocoale și convenții erau
mai mult pentru căței, tentația superiorității militare
categorice fiind irezistibilă. Doar că investițiile în astfel de
arme, oricît ar avea parte de teste în perimetre controlate, sunt
incomplete fără utilizarea lor într-un conflict real. Și pentru
una dintre marile puteri care a investit în acest tip de armament,
oportunitatea a reprezentat-o intervenția anticomunistă din
Vietnam, care a dus la uciderea a aproximativ 58.000 de americani și
undeva între 2 și 3 milioane de vietnamezi, foarte mulți dintre ei
civili.ii
Dar mai există o altă categorie de victime a acestui conflict, atît
în rândul americanilor, cît mai ales a vietnamezilor, inclusiv în
rândul generațiilor apărute după sfîrșirea oficială a
conflictului. Milioanele de oameni afectați de războiul chimic
purtat de SUA.
Între
1961 și 1971, în cadrul operațiunii Ranch
Hand, peste 73 de milioane de litri de substanțe chimice au fost
slobozite asupra Vietnamului,iii
în special în zona rurală,iv
pentru a distruge vegetația care oferea adăpost și hrană
trupelor inamice ale Vietcongului. Din care în jur de 45 de milioane
de litri de Agent Orange, care conține una dintre cele mai puternice
toxine cunoscute de omenire: dioxina.
Numai în 1967 armata americană a aruncat 5.1 milioane de galoane de
ierbicide cu dixină asupra satelor vietnameze, fără să se țină
cont de efectele violente asupra oamenilor și naturii. Ca și în
alte cazuri în care s-au utilizat astfel de arme, impactul toxinelor
nu s-a limitat doar la populația inamică (soldați, civili, femei,
copii, bătrîni etc.), ci a lovit din plin și în rândul
soldațiilor americani, cu efecte care se resimt inclusiv în zilele
noastre.v
Cercetările ulterioare estimează că aproximativ 3 milioane de
vietnamezi și cîteva mii de americani au fost expuși la Agentul
Orange/dioxină și au avut de suferit din această cauză.vi
Conform unui material de pe site-ul Aspen Institute, în unele cazuri
concentrația acestor substanțe era de 20 de ori mai puternică
decît cea utilizată în mod normal în agricultură pentru uciderea
plantelor.vii
Același material arată că astfel de ierbicide au fost aruncate
asupra unei suprafețe de peste 24%, distrugînd 5 milioane de acrii
de pădure și aproximativ 500.000 de acrii de recolte. Din aceste
suprafețe, 34% au fost stropite de mai multe ori, iar un studiu
arată că 3.181 de sate au fost de asemenea stropite.
În
ultima perioadă, o serie de cercetări medicale și anchete au scos
la iveală impactul acestor substanțe, impact cunoscut și în anii
utilizării, însă trecut cu vederea sau, în unele cazuri, cum este
raportul Bionetics din 1965, suprimat de către guvernul SUA.viii
Astfel de rezultate, precum și numeroasele procese pe care statul
american le-a avut cu proprii veterani, au determinat apariția în
presă a unor articole care prezintă chestiunea.
Ce
a rămas în urma utilizării intensive a acestor substanțe toxice?
Dincolo
de distrugerea imediată a recoltelor și hectarelor de vegetație,
cu repercursiuni asupra solului care se simt și în prezent, au
rămas efectele pe termen scurt și lung asupra populației,
indiferent de vîrstă. Cercetările medicale arată că au explodat
cancerul (mai ales cancerul de prostată la bărbați) și
malformațiile la nou-născuți, că au determinat schimbări
hormonale la noii-născuți, dizabilități fizice și afecțiuni
neuronale grave.ix
Mai multe despre aceste efecte, despre rezultatele cercetărilor
medicale și despre poveștile unora dintre cei afectați, puteți
citi în bibliografia atașată acestui scurt material.
La
Acordul de Pace din Paris din 1972, administrația Nixon a promis să
contribuie cu 3 miliarde de dolari la reconstrucția Vietnamului.
Promisiune neîndeplinită. În 2004, veterani de război din SUA și
victime vietnameze au dat în judecată companiile care au produs
aceste ierbicide (companii precum Monsanto și Dow) despre care
conțineau un nivel letal de dioxină. În pofida faptului existau
promisiuni anterioare cum că veteranii vor fi despăgubiți pentru
anumite afecțiuni cauzate de expunerea la Agentul Green și alte
ierbicide, administrația SUA și companiile vizate și-au susținut
în instanță că nu există probe care să susțină legătura
dintre afecțiuni și expunerea la acele substanțe.x
Eforturile veteranilor americani și numeroasele procese intentate
de-a lungul deceniilor, au determinat congresul SUA să aloce în
2010 13.3 miliarde de dolari pentru despăgubiri și alte costuri.
Senatul a mai adăugat 12 milioane de dolari pentru combaterea
efectelor Agentului Green în Vietnam, dintre care o mică sumă
pentru cheltuieli legate de sănătate. Despre cum își asumă
guvernul SUA urmările războiului chimic purtat împotriva
vietnamezilor și despre cum caută să repare, pe cît posibil,
distrugerile provocate și să stopeze perpetuarea efectelor, puteți
să vă faceți o idee pornind de la sumele investite și programele
elaborate. De exemplu, peste 100 de milioane de dolari au fost
alocați pentru decontaminarea aeroportului Da Nang, unul din hot
spot-urile operațiunii care a implicat utilizarea Agentului Green.
Și doar 20 de milioane de dolari pentru victime. Ca și în cazul
procesului amintit mai sus, scuza pentru absența unor compensații
semnificative și a unor programe medicale serioase pentru victime,
este lipsa unor dovezi clare care să arate legătura dintre
expunerea la aceste toxine și bolile/dizabilitățile de care suferă
victimele vietnameze. Dar presa americană susține contrariul, anume
că există nenumărate dovezi care acreditează această legătură
negată de administrația SUA și de companiile cărora se solicită
despăgubiri. Iar Departamentul pentru Veterani al SUA recunoaște de
ceva vreme 14 boli/afecțiuni despre care se consideră că au o
legătură cu expunerea la Agentul Green.xi
 |
În
încheiere, o observație legată de una dintre companiile
producătoare de astfel de ierbicide și, implicit, beneficiară de
profituri semnificative din contractele cu guvernul american pentru
măcelărirea vietnamezilor. Monsanto nu doar că a fost bine-mersi
în toată perioada post măcel, dar s-a extins, de multe ori tot cu
sprijinul autorităților americane, dar recent a fuzionat cu o altă
companie care are o moștenire impresionantă în materie de
profituri obținute din uciderea chimică a semenilor: Bayer,
companie germană urmașă a I.G. Farben, cea care a produs gazul
toxic Zyclon B, utilizat de naziști pentru exterminarea evreilor și
romilor în lagărele de concentrare.xii
Cum
a fost posibil așa ceva după toate ororile prin care deja trecuse
omenirea?
Explicații
sunt multe. Subliniez un singur aspect. Succesul propagandei americane în rândul propriilor cetățeni, pentru
că altfel nu s-ar fi expus mii de soldați unui astfel de risc,
oricît ar fi fost de bine plătiți și orice ordin ar fi primit.
Eficiența propagandei (P.R., în termenii lor) se datorează și
lansării unui program educațional care le arăta cetățenilor
civili voioși care utilizau în contexte pașnice acele ierbicide,
ba chiar aplicîndu-le pe propria piele sau trecînd fără necazuri
prin zone în care vegetația fusese curățată prin folosirea
acestora. Cetățenii erau asigurați că aceste ierbicide sunt
inofesive pentru oameni, afectînd doar plantele.xiii
Cam
atît despre respectul față de ființa umană și preocupările
pentru o viață mai bună. Cam atît despre ”claritatea morală” a Occidentului care și-a învățat lecția după cele două mari orori ale secolului XX. Concluziile le puteți trage și singuri.
xii/http://ligaoamenilordeculturabontideni.blogspot.ro/2016/10/afaceri-de-succes-bayer-si-monsanto.html.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu